Doua mari motive de stres, pentru RSVTI-st.

Verificare facuta de RSVTI
RSVTI în acțiune!

Dintre abonații blogului Specialist ISCIR, marea majoritate o reprezintă RSVTI -stii. Unii dintre noi sunt RSVTI -ști, ” cu norma întreagă” , alții practică meseria în completarea meseriei de bază.

Te rog, bifează chestionarul de mai jos, să vedem câți RSVTI -ști citesc acest articol:

[poll id=”5″]

Această meserie, ca multe altele, are părțile ei bune și părțile ei mai puțin bune. Între lucrurile bune, primul este acela că ” există”, adică, odată cu crearea ei de către ISCIR, a asigurat multe locuri de muncă stabile, mai ales într-o perioadă când, multe alte meserii au suferit o implozie, mai ales în timpul crizei.

Meseria de RSVTI are avantajul că se desfășoară atât în birou , cât și pe teren, astfel ca nu riști să înțepenești în spatele unui birou timp de 8-10 ore. Apoi, are avantajul diversității, deoarece îmbină diferite activități: partea birocratică, partea de verificări ale instalațiilor, partea de instruire personal, astfel că nu riscăm să ne apuce plictiseala datorită monotoniei.

Este o meserie relativ curată, cu puține excepții ( gen intratul într-un cazan, verificarea instalațiilor din medii dificile: praful din fabricile de var, ciment sau atmosfera din combinatele chimice), dar în general riscăm doar să ne murdărim pe mâini și pe halat, de ceva rugină sau vaselină.

Mai sunt și alte avantaje, dar nu acesta este obiectul articolului de astăzi. De aceea o sa trecem la latura mai puțin plăcută a meseriei de RSVTI, și să analizăm stresurile:

  • Primul mare stres al RSVTI-st-ului este să nu aibă vreun accident cu vreuna din instalațiile pe care le păstorește.

RSVTI-stul, prin definiție, este pus sa supravegheze instalații periculoase, ( instalații cu pericol de explozie sau instalații de ridicat, cu pericolele specifice) astfel că domeniul în care activează RSVTI-stul este mai expus riscurilor decât alte domenii de activitate. Evenimentele nedorite, pot avea cauze defecțiuni ale instalațiilor sau erori umane.

În ambele zone, RSVTI -stul poate fi tras la răspundere.

Verificare stivuitor de RSVTI
RSVTI în acțiune!

În cazul evenimentelor datorate unei defecțiuni, uzuri, etc, trebuie probat că Rsvti-stul și-a îndeplinit sarcinile: instalația este autorizată, are efectuate verificările periodice, are expertiza facută, ( în cazul celor cu durata de viata depașită ), are întreținere asigurată de o societate autorizată, era deservită de personal instruit și autorizat, etc.

În cazul în care evenimentul a intervenit dintr-o eroare umană, trebuie sa probeze ca: personalul deservent era autorizat și instruit, sunt afișate instrucțiunile de lucru, etc.

  • Al doilea mare stres, este acela de a avea un control, care sa descopere nereguli.

Controlul poate veni din partea celor de la “Protecția muncii” ( care în ultima perioadă s-au pus la curent cu cerințele din domeniul ISCIR ) sau poate veni din partea ISCIR, atât ca și control tematic, cât și ca un control inopinat.

Ce nereguli pot descoperi “organele” cu ocazia acestor controale?

– Pai, pot descoperi instalații neautorizate sau cu scadenta verificărilor depășită. În mod normal, pentru instalațiile înregistrate la ISCIR, CNCIR-ul a preluat baza de date cu evidența instalațiilor și vă va trimite o adresa , cu o luna înaintea scadenței, prin care vă va solicita o comandă pentru efectuarea verificării.

În afara instalațiilor din evidenta CNCIR, mai poți avea în supraveghere instalații la care faci singur autorizările și verificările periodice (Platforme ridicătoare, recipienți, transpalete, etc).

Fiecare RSVTI-st își tine evidența cum crede de cuviință, unii doar în registrele de evidență obligatorii, alții, și într-un fișier din calculator. Ideea e sa nu uiți să consulți periodic aceste evidențe, pentru a avea efectuate la timp verificările periodice.

– Altă neregulă ce poate fi găsită la un control, este folosirea personalului neautorizat sau cu autorizațiile nevizate la scadență. În mod particular, vreau să îți amintesc de obligativitatea stagiului de instruire de 8 ore și obținerea talonului de la ISCIR. Eu fac multe vizite la societăți colaboratoare și încă sunt mulți deservenți de instalații care habar nu au de acest stagiu de instruire obligatoriu.

  • Mai sunt și alte surse de stres, pentru practicantul meseriei de RSVTI, ( de exemplu: faptul că meseria de RSVTI nu este o meserie productivă, dar care solicită resurse, în mare majoritate, nu este bine văzută de către patroni, la fel ca o meserie productivă ( zidar, dulgher, proiectant, etc.) dar cele două mari surse de stres evidențiate mai sus, sunt întradevăr definitorii.

Te rog, daca esti RSVTI-st, lasă un mesaj mai jos și spune, ce surse de stres mai ai, pe care nu le-am menționat în articol, dar în special, scrie care este stresul dominant pentru tine.

0 comentarii la „Doua mari motive de stres, pentru RSVTI-st.

  1. Din păcate sunt încă unități și instituții care dețin instalații pt care ar trebui să aibă un RSVTI-st. Conducătorii acestora nu se tem de lege sau, (mai ales la instituțiile de stat) caută portițe de a ocoli această obligație. Poate ar fi bine ca cei îndreptățiți, să găsească o soluție prin care această situație, aceste unități, să fie ”convinși” să respecte Legea 64.

      1. Nu marimea amenzii sperie, ci faptul ca daca ai ” gresit ” o singura data ai 90% sanse sa o incasezi. Daca amenda e mare si sansa sa fii descoperit este 1/1 000 000 ai tentatia sa zici: mai degraba ma loveste un meterit decat sa incasez o amenda.

      2. asa este, nu toate instalatiile sunt echipate corespunzator, sunt folosite ,cu toate ca se cunosc lipsurile

  2. Buna ziua Adrian,
    Mii de multumiri pentru tot ce ai transmis.
    Domeniul meu este IP – penru mine stresul dominant sunt Situatiile de Urgenta ca urmare a stocari GPL-ului, produs extrem de inflamabil si apoi problemele ce deriva din reglementari ale Agentiei de Mediu.

  3. Buna ziua d-le Adrian
    Apeciez toate postarile, informatiile si mai ales multumiri pentru noutati ISCIR.
    ISCIR, ar trebui sa SUPLIMENTEZE actiunele de control, dar cu personalul; existent, uneori totul ramine la cunoasterea si …bunavointa detinatorilor de a angaja / autoriza RSVTI.
    Stresul vine in principal si din vina conducatorilor de la locul de munca, cei care adesea impun utilizarea echipamentelor / instalatiilor in afara reglementarilor ISCIR.

    1. In ultima perioada, personalul de control de la Protectia muncii s-a specializat si pe domeniul ISCIR, si au inceput sa controleze si sa dea amenzi si in acest domeniu. Am intalnit tot mai multe cazuri de acest gen, in ultima perioada, si daca ISCIR are intradevar personal putin, nu acelasi lucru se poate spune despre cei de la Protectia muncii.

  4. Bună Ziua Adrian
    Stresul dominant pentru tine ca RSVTI-st … este atunci când deținătorul/utilizatorul trebuie să plătească ( verificări, revizii, pe mine, etc.). Sunt convins că nu înțelege care este rolul prescripțiilor tehnice ISCIR ( sunt tare curios cum ar acționa la el în țară… ar fi tot așa de disprețuitor cu legea).

    1. Nu stiu de unde vine investitorul tau. Sunt tari (precum Italia) unde intradevar reglementarile si cerintele sunt mai mici decat la noi, dar sunt tari (ca Germania) unde nu comenteaza nimeni cand este vorba de reputatul TUV.
      Incet incet se vor obisnui si la noi cu cerintele din domeniul ISCIR.
      Principalul e ca tu sa ai adrese scrise catre conducere, prin care sa le soliciti respectarea cerintelor, altfel, pe vorbe, vei putea fi tras la raspundere in cazul unui control, sau Doamne fereste , al unui accident.

      1. De ce întotdeauna trebuie sa fie responsabilitatea RSVTIstului, a SSMistului, a PSI și asa mai departe? Când Angajatorul în toate aceste cazuri are obligativitatea cunoașterii legii și a reglementărilor în vigoare, în aceeași măsură sau poate chiar mai mare decât specialistul și responsabilul RSVTISTULUI, PSI, SSM etc. De ce aceștia trebuie întotdeauna sa convingă ca trebuie respectată LEGEA? Și prin urmare, sa se acopere de hârtii? Tragerea la răspundere trebuie sa fie a Angajatorului (reprezentantului acestuia) în primul rand, pentru ca de cele mai multe ori acesta încearcă sa nu respecte LEGEA și de aici și lipsa acestuia de a înțelege rolul acestor responsabili și specialiști!

        1. Pentru ca lucrurile sa fie in ordine pentru RSVTI, toate comunicarile catre conducerea societatii trebuie sa se faca in scris. Astfel, in cazul unui eveniment nedorit, patronul sau directorul nu va putea spune ca nu a stiut.
          In caz contrar, este greu de dovedit ca desi a fost atentionat de RSVTI, nu a luat masurile necesare, conform legii.

  5. Buna ziua,
    Daca sunteti la curent, ce ne puteti spune despre modificarea / completarea Ordinului 130 / 2011 privind autorizarea operatorilor RSVTI? Este oficiala? Sunt doar barfe? ISCIR nu a publicat inca nimic pe aceasta tema.
    Mai departe, operatorul RSVTI trebuie sa intocmeasca acel proces verbal de asistare la lucrarile efectuate cu ocazia investigatiilor cu caracter tehnic in utilizare. Daca investigatiile se fac de catre CNCIR (si se fac cum se fac, mai ales ca durata in timp) iar operatorul RSVTI consemneaza in procesul verbal ca nu s-au respectat intocmai pasii din programul de verificari avizat de ISCIR IT, ce rezulta? cand vine CNCIR la urmatoarea scadenta pentru o alta instalatie, mai bine nu te prezinti la locul verificarilor. Si apoi, daca CNCIR nu reuseste sa finalizeze investigatiile pana la data scadentei (din vina exclusiva a CNCIR, si vai ce des se intampla) ce va scrie operatorul RSVTI in procesul verbal de asistenta? Logic ar trebui sa scrie ca interzice utilizarea instalatiei nu ? Si care ar trebui sa fie atunci reactia detinatorului / utilizatorului de buna credinta? Se uita lung la operatorul RSVTI si da vina exclusiv pe acesta.
    Cu deosebita stima, astept o replica sau un raspuns.

  6. 1. Stresul meu ca RSVTI este cand sunt obligat de client sa lucrez cu un responsabil SSM nepregatit, fara nici o experienta, care mai are si gura mare si se face auzit de unii cu functii de conducere: fraze de gen “hai ca RSVTI este cam exagerat…”, “nu e cazul inca sa luam aceste masuri…”, etc.
    2, Mai am un stres ca si consultant pe probleme de SSM, cand RSVTI al clientului e atotstiutor si nu face mai nimic. Aici pentru a evita evenimente ma pun sa mai fac eu cate un document sau verificare care in mod normal ar trebui facuta de RSVTI.
    3. Cand eu sunt si SSM-ist si RSVTI, nu mai am pe cine sa dau vina si ma apuc de lucru.
    O zi placuta si linistita tuturor

    1. Avand ambele calificari in cele doua domenii, ai avantajul ca intelegi mai bine cum se intrepatrund cerintele din ambele domenii. Vezi, noi, fiind in marea majoritate doar RSVTI-sti, poate procedam ca cei pe care ii pomenesti la punctul 2.

  7. Buna ziua Adrian,
    Stresul unui RSVTI este acela ca, cei din conducerea institutiilor, nu acorda prea multa atentie meseriei noastre.
    O zi buna

  8. Salut Adrian ,

    Sunt Doina si doresc sa-ti multumesc pentru faptul ca ma tii la curent cu noutatile publicate de ISCIR si CNCIR pe siturile lor si pentru articolele pe care le scrii , ele sunt benefice pentru mine.
    Ocupatia mea de baza nu este cea de RSVTI , deci “stresul dominant”pentru mine ar fi faptul ca am ” putin timp” la dispozitie ca sa ma ocup si de aceasta activitate.
    Imi acorzi un mare ajutor prin articolele pe care le scrii , astfel nu pot uita ca sunt si RSVTI.

    O zi buna !
    Doina Rodean

  9. Buna ziua,

    Va multumesc pentru ca existati si imi multumesc mie ca am gasit acest site.
    Din pacate, sau din fericire eu sunt si RSVTI si responsabil SSM. Am foarte mult de lucru dar mi-am facut niste evidente beton acum 3 ani si asta ma ajuta foarte mult, acum doar le actualizez (autorizari, scadente, verificari, instruiri personal, etc).
    Cu noutatile legislative stau mai prost, dar acum am rezolvat si problema asta, ne tineti
    la curent cu toate aparitiile si pentru asta va multumesc inca odata.
    Ca urmare, pot sa spun ca in momentul asta toate lucrurile sunt sub control (poate gasesc un site similar si pe domeniul SSM – daca stie cineva ?!?!?!).

    Va doresc zile bune si fara evenimente!
    Carmen

  10. Sunt RSVTI cu autorizatie reactualizata conform modul B . Valabilitatea autorizatiei expira in 2014. Repetam taxa modulul B pentru reactualizare ?

  11. Daca am scoala de maistru mecanic si bacul pot obtine autorizatie ISCIR PENTRU MACARAGIU TIPUL A/ FARA SA FIU OBLIGAT SA FAC SCOALA sa platesc doar autorizarea , mentionez ca am lucrat din 2007 cu diferite instalatii de ridicat in italia

  12. Buna ziua ,
    Nu puteti sa participati doar la examenul cu ISCIR-ul fara a urma cursurile unui formator acredit .

  13. Cu cât ești mai organizat în această meserie, cu atât este mai ușor de îndeplinit atribuțiile specifice.
    Un motiv de stres este munca dezorganizată și greșeala pe care o comit mulți inspectori ISCIR/CNCIR, la control nu cheamă și administratorul firmei, pentru ca și acesta să înțeleagă că are responsabilități în acest domeniu.

    Felicitări pentru informațiile postate.

  14. Buna dimineata,
    Stresul meu este faptul ca sunt singura persoana autorizata ca RSVTI din societatea unde lucrez si am in “custodie” 69 IR si 42 IMSP (sau IP).
    Considerati normala situatia?
    Legislatia ISCIR sau PT ISCIR nu reglementeaza numarul de instalatii maxim arondat unui RSVTI-st si astfel, dupa cum se practica in Romania, esti pus in situatia imposibila de a-ti indeplinii atributiunile prevazute de legislatia si PT ISCIR, cu atat mai mult cu cat ai si alte atributiuni de serviciu.
    Nu considerati necesar ca legislatia ISCIR trebuie sa faca niste precizari mai clare referitor la aspectul prezentat mai sus ?
    Cu stima

  15. Stefan
    Multumesc pentru pentru informatiile date ,sunt multe lucruri de facut .
    Stresul meu este ca cei din cadrul societati, pun accentul pe activitatea de
    baza,partea de supraveghere si verificari o fac pompieristic si cu multe
    ore din timpul liber ,asa ca timpul pentru activitatea RSVTI este limitat.
    Acum ca vam descoperit,sper sa -mi fie de mare ajutor articolele pe care le
    scrieti, astfel nu pot uita si aceasta activitate de RSVTI.

    Cu stima

    Stefan

  16. Buna ziua,
    Va rog sa-mi comunicati daca exista pe undeva teste/chestionare pentru RSVTI.
    Cu stima,
    CONSTANTIN

  17. Nu gasesc teste pentru verificarea anuala a fochistilor cls A, am gasit doar 3 teste ptr cls C, e aiurea ca sunt RSVTI …ca si responsabil pe o centrala termica ….dar moca pentru ca sunt angajata pe alt post, deci prestez printre picaturi ca programul de 8 ore este full. Deci ajutor cu noutati ce ma privesc ptr ca in curand intru cu scadenta la cazanele de abur si apa calda, si nu ma uitati cu model de teste ptr fochisti. Va multumesc anticipat!

  18. Va salut pe toti, apreciind munca pe care o faceti.
    Sunt foarte incarcat cu programul si nu am timp sa fac tematica pentru autorizarea deserventilor de lize(din acelea pana in 1,5 t.). Ma poate ajuta cineva? Adresa mea de i-mail de la serviciu este ioan.paliuc@siniat.com. Raspund oricui care ma solicita si il pot ajuta. Nu sunt expert ca Adrian dar cine stie?
    Adrian astept softul…..
    Multumesc anticipat!

  19. stresul meu cel mai mare este ca sunt RSVTI-st debutant , e un domeniu total nou pentru mine, maine (15.12.2016) imi iese autorizatia si am de autorizat 2 lifturi de 8 resoane, respectiv 6 persoane, o centrala termica, si instalatii de ridicat, sa nu mai iau in calcul stagiului de instruire de 8 ore pentru stivuitoristi, testele pe care trebuie sa le dau acestora, si care, evident nu le am… 🙁

    1. Draga Ramona, te inteleg foarte bine.
      Imi aduc aminte ce speriat eram dupa cursul de doua zile cu o gramada de informatii noi, proceduri de aplicat si o lipsa totala de informatii.
      Acum este totusi mai usor.
      In primul rand iti recomand programul informatic ExpertRSVTI. Este simplu si usor de folosit.
      Il poti folosi gratuit pentru 30 de zile. Acolo vei gasi si testele necesare personalului.
      Ti-am trimis pe mail manualul de instalare si utilizare.
      Alt sfat este sa te inscri pe Facebook in Comunitatea RSVTI-stilor. Poti pune intrebari, la care vei primi raspunsuri in timp record.
      Stagiul de 8 ore il face o firma autorizata , nu RSVTI-stul.
      Succes in activitate si … cu curaj inainte. Experienta vine pe parcurs.

  20. “Stagiul de instruire de 8 ore”, cred ca s-a referit la instruirea anuala pe care o face RSVTI-stul pentru aplicarea vizei pe talon.
    Inseamna ca eu am fost tare norocos ca am stat vreo 3 ani pe langa un RSVTI-st experimentat :). Ii faceam si treaba lui si mi-a prins bine tare cand am intrat in paine… Spor la treaba.

  21. Ca fochist daca vine politia si ma gaseste dormind sau mai stiu ce facand imi poate da amend?Care este baza legala?Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *