Despre autorizari ISCIR si responsabilitati

Am numit în acest articol,  prescurtat, “expertizare” operațiunile de ” Verificări tehnice în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic”

macara veche ISCIR
Sub incidenta ISCIR

Povesteam zilele trecute cu Daniel, la o cafea. Daniel este angajat la o firmă de construcții  în funcția de șef al compartimentului de mecanizare. Pe lângă activitatea de coordonare a exploatării și reparațiilor utilajelor și a parcului auto, are ca sarcină de serviciu activitatea de RSVTI. De când s-a pricopsit cu aceasta activitate suplimentară, nu pierde ocazia, ca de câte ori ne întâlnim  să mi se plângă sau sa îmi mai pună câte o întrebare.

Surprinzător, de aceasta data era bine dispus. Tocmai terminase cu bine verificarea tehnică periodică a unei automacarale. Si era bucuros ca inspectorul CNCIR ii autorizase macaraua, fără sa fi avut efectuata expertizarea, în vederea prelungirii duratei de funcționare  deși automacaraua era un Hydrom din anii ’80.

Este drept că a primit scadenţa doar pentru 6 luni,  cu obligația ca în aceasta perioada sa finalizeze expertizarea macaralei. Implicit, asta înseamnă ca peste 6 luni trebuie să plătească către CNCIR o noua autorizare.

De la aceasta discuție am ajuns sa vorbim despre responsabilități.  Despre responsabilitatea lui, ca RSVTI -st, care are obligația sa nu permită funcționarea automacaralei atât timp cât durata de funcționare (stabilita conform prevederilor H. G. 2139/2004) este depășita,  dar și despre responsabilitatea inginerului specialist CNCIR, care a autorizat pentru șase luni, funcționarea unei mașini de ridicat, care, la momentul autorizării  nu îndeplinea condițiile de autorizare.

Practica specialiștilor CNCIR, care acorda scadente reduse, de 6 luni, se pare ca a fost stabilita la nivel național  și personal o consider binevenita, deoarece asigura o perioada de gratie suficienta pentru derularea activității de expertizare.carlig

Singura problema ce ar putea să apară în cazul acestei “mici înțelegeri”  ar fi în cazul nedorit al unui accident. In acest caz, deși macaraua este autorizată, ea nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea funcționa.

Te întreb pe tine, și te rog sa scrii sub acest articol, ce părere ai despre aceasta situație  și dacă crezi ca Daniel, RSVTI-stul a scăpat de răspundere prin autorizarea automacaralei pentru următoarele 6 luni, deși nu are expertiza efectuata.

0 comentarii la „Despre autorizari ISCIR si responsabilitati

  1. Insanatosire grabnica iti doresc dupa incidentul nefericit.
    Vreau sa te felicit.Inca nu am avut timp sa citesc toate articolele dar din punctul meu de vedere faci o treaba minunata.Felicitari

    1. Multumesc Adrian. Imi doresc doar sa nu ma lasati singur, eu sa scriu si voi sa cititi, vreau sa participam la discutii, sa comentam noile propuneri legislative, sa fim intradevar o comunitate.

  2. Salut, Raspunderea este integral a inspectorului CNCIR. Prietenul tau (RSVTI-ul)poate cel mult sa faca o sesizare la ISCIR ca aceasta macara a primit scadenta fara sa intruneasca conditiile.. Nu se va intampla niciodata in Romania!!! deocamdata..

    1. Claudiu, eu nu as fi asa categoric. Parerea mea este ca o vinovatie nu o inlatura pe cealalta. Partea buna, in acest caz, este ca automacaraua a fost verificata tehnic si a fost gasita in regula. Mai rau e ca inca functioneaza multe instalatii, care nu au nici macar autorizarea initiala.

  3. Salut Adi,
    mai bine finaliza expertiza macaralei si apoi chema inspectorul de CNCIR pentru ca avea mai putina cheltuiala si statea linistit. Acum raspunderea lui este mare prin punerea in fuctione a utlilajului, iar in caz de accident va raspunde. Sunt foarte utile aceste articole pentru ca asa aplicam corect PT din experientele colegilor din tara. Multumesc Adi

    1. Servus Laura,
      Ai pus punctul pe i. Daca se gandea acum o luna era linistit si cu problema rezolvata. Din pacate, banii la firmele de constructii sunt mai dramuiti iarna si primavara si in final depinde de patron daca aloca sumele necesare, sau daca mai amana cheltuiala, chiar asumandu-si niste riscuri.

  4. Am onoarea să vă salut d-l Adrian
    Imi pare foarte rău despre incidentul avut pe şantier dar să aveţi grijă pe viitor să premeditaţi asupra accidentelor care poată să apară.
    În legătură cu articolul eu personal ca RSVTI încerc să nu fiu operator la toate vechiturile care poate să cedeze oricând din cauze bizare şi să fiu în postura să dau cu subsemnatul.
    Cel mai bine este să scăpăm de fierul vechi şi să cumpărăm utilaje performante.

    1. Costel, bun venit.
      Cred ca esti unul dintre RSVTI-stii care pot alege daca accepta un contract de colaborare in acest domeniu. Sunt multi cei care sunt angajati in firme mai mari, si care nu au de ales, sunt obligati sa accepte supravegherea instalatiilor vechi. Cine nu ar dori sa fie RSVTI doar pentru utilaje noi si performante…

  5. Practica specialiștilor CNCIR, care acorda scadente reduse, de 6 luni, nu este reglementata in nici o PT. Acesta a fost raspunsul unui inspector ISCIR ce mi-a venit in control. Astfel, in Raportul intocmit, inspectorul ISCIR mi-a “inchis” echipamentul, functionarea in continuare a instalatiei realizandu-se numai pe propria raspundere a detinatorului.
    Daca instalatia/echipamentul are scadenta si necesita expertizare cf. HG 139/2004, se intocmeste PV de conservare, se incheie contract cu societate autorizata in acest sens, aceasta demareaza programul de incercari/verificari cu caracter nedistructiv cu avizul ISCIR, iar in final, cu documentatia astfel intocmita se instiinteaza CNCIR, pentru prelungirea la scadenta.
    Si de obicei durata de viata se prelungeste cu max. 8 ani.
    La un eventual control al ISCIR, RSVTI-ul nu scapa de sanctiune.
    Daca echipamentul a fost exploatat in mod corespunzator si s-au efectuat reparatiile/reviziile la timp, acest HG 139/2004, in multe cazuri reprezinta “moartea instalatiei”.

      1. Singurele probleme ca si RSVTI in rezolvarea acestor probleme sunt reprezentate de preturile destul de piperate pentru expertizari si, nu in ultimul rand, de puterea de convingere pe care RSVT-istul trebuie sa o posede intr-o discutie cu managementul firmei, in a explica ca, de fapt, prin expertiza se determina durata de viata remanenta a instalatiei, iar functionarea/exploatarea cu termenul scadent depasit se lasa cu amenzi usturatoare si in unele cazuri chiar cu dosare penale.

        1. Ai dreptate cu partea de convingere a patronilor. Eu, la firma de RSVTI, am trimis cate o adresa scrisa, prin fax cu confirmare, catre toti conducatorii societatilor, adresa in care le-am aratat obligatia de a efectua expertizari si ca raspunderea functionarii cu instalatiile neexpertizate, le apartine exclusiv.
          Acum un an am scris un articol pe tema asta, il poti vedea aici: http://www.madis.ro/blog/meseria-de-rsvti-o-meserie-ingrata-2012-05-21/ are link si catre modelul de adresa pe care l-am folosit eu.
          Referitor la preturile expertizelor, ISCIR are intentia reducerii taxei de 760 lei ce reprezinta acceptarea Raportului final, dar propunerea este in curs de aprobare la Ministerul Economiei.

          1. Mi-au trebuit aproape 3 luni sa duc munca de lamurire (verbal si prin adrese interne) referitor la expertizarea unui recipient de aer comprimat de 12 mc, timp in care am “incercat sa-i luminez”prin extrase din PT si legislatia in vigoare ca functionarea cu termenul depasit la scadenta si inexistenta expertizei nu numai ca se lasa cu amenzi sanatoase dar si cu ceva dosare penale.
            Ce-i drept si sumele cerute pentru expertiza de catre societatile autorizate in acest sens erau “abracadabrante”, dar si reticenta “celor de sus” a fost maxima. In final s-a rezolvat, un inspector CNCIR recomandandu-mi o societate cu tarife de bun simt.

  6. Salut,
    Se mai intampla si accidente in munca pe care o desfasoara ,chiar si un “inginer” cu experienta, imi pare rau de eveniment. Dar eu te intreb, si vreau sa raspunzi sincer!!! Accidentul care l-ai avut in incinta unui santier si intr-o delegatie/deplasare ,l-ai raportat ca si accident de munca? Ca banuiesc ca erai in timpul serviciului …….

    1. Un moment de neatentie, atunci cand eram cu privirea in sus, spre bratul macaralei, a fost suficient.
      Si eu iti raspund sincer. Nu am declarat accident de munca, deoarece as fi avut numai de pierdut: declaratii, control de la ITM, ba chiar era necesar ca cei de la Urgenta, sa anunte Procuratura. Eu sunt si patronul firmei si chiar nu aveam nevoie de tot acest tambalau. 🙂

      1. AI TOT RESPECTUL MEU!!!
        Este o realitate, ca multe evenimente care se intampla in timpul muncii sa nu fie raportate la ITM. Din cauza hartogaraielor si a declaratiilor inutile pe care trebuie sa le faci, sa nu mai spunem si amenzile si sanctiunile care cei de la ITM, stiu foarte bine sa le aplice . Ca asa este la noi, mai ales daca se intampla pe santier, ca nu ai plan propriu ssm, evaluare ,….. ca nu ai numai stiu ce!!! Ai procedat corect, din pctul meu de vedere (ca tot romanu) , ca nu trebuie sa le raportezi orice part pe care il dai acestor “inspectorasi ” de la itm, care abia asteapta sa te linseze atunci cand te prind la cotitura. Multa sanatate.

        1. Multumesc pentru urarea de insanatosire?
          Ai dreptate, inca vom proceda ” romaneste” in astfel de cazuri.

  7. Ceau Adi , ma bucura foarte mult articolele tale , le citesc si incerc sa trag concluzii dar fiind novice in domeniu nu ma risc sa fac prea multe comentarii . Cert este faptul ca la mine in firma nu am acceptat sa se desfasoare nicio activitate ISCIR fara prezenta mea . In acest timp pun toate intrebarile posibile (in domeniu ) . Referitor la prietenul tau poate as fi procedat altfel , am si eu unul dintre ascensoare la care am avut retineri dar am lamurit problema . Cu stima si mai astept noutati .

    1. Gigi, bun venit.
      Ma bucur ca pot fi de ajutor cu blogul acesta. Zilnic ni se alatura membrii noi, acum suntem peste 600. Daca ai intrebari, te asteptam in sectiunea forum. Sper ca si ceilalti membrii cu experienta sa posteze raspunsuri, asfel ca toti sa ne facem munca mai bine.

  8. Va saltut,
    Si eu voi fi in aceeasi situatie in februarie 2014 cand trebuie sa autorizez cu CNCIR un stivuitor de 2 tone. Cu toate ca este din 2007 si nu are decat 1100 ore functionare am inteles ca trebuie expertiza tehnica in vederea prelungirii duratei de functionare. In raportul de inspectie din 2012 s-a acordat o scadenta adica 2 ani. Ce sa fac? Sa astept pana in februarie anul viitor sa vina CNCIR sau sa incep demersurile pentru expertiza?
    Va multumesc,

    1. Sfatul meu este sa incepi expertizarea cu minim 2luni inainte de scadenta. Incepe cu cerere de oferta de la 2-3 firme specializate.

    2. Cf. HG 2139/2004, la codul 2.3.6.8.1. (electro si motostivuitoare) durata normala de functionare este de 4-8 ani, ceea ce e absurd, dar asta-i legea.
      Avand in vedere ca stivuitorul este din 2007, cred ca te poti duce la limita superioara a duratei de functionare, anume 8 ani.
      Daca la termenul scadent, februarie 2014, autorizarea functionarii nu este conditionata de obligativitatea efectuarii expertizei, aspect ce ar trebui mentionat in Raportul de Inspectie CNCIR din 2012, cred ca poti consulta un inspector CNCIR si macar devansezi expertiza in 2015.
      Sa nu uiti sa treci in conservare utilajul pe durata efectuarii expertizei, ca ISCIR-ul vegheaza.

  9. Va salut, cu mult respect. Este extraordinar ce subiecte aduceti in dezbatere.
    Referitor la autorizarea automacaralei, cred ca trebuiesc lamurite urmatoarele probleme:
    -care este societatea juridica autorizata de ISCIR, cu care are contract firma respectiva pentru verificarile tehnice periodice ale automacaralei;
    -aceasta societate (in baza contractului) trebuia sa intocmeasca un proces verbal de verificare tehnica periodica in baza caruia se putea propune prelungirea autorizarii functionarii (dar numai printr-o smecherie fara efectuarea unei expertiz tehnic de investigatii/examinari) .
    -nu exista nici o implicare a ISCIR-uli, care din cate stiu eu este singurul care autorizeaza. CNCIR face numai verificari.
    In concluzie, daca lucrurile stau exact cum le-ati descris, sunt in afara legii si RSVTI-stul si inspectorul CNCIR care trebuie sa ramana fara autorizatie. Oricum, este o CARDASIE generala intre toti factorii decizionali, ca de fapt in intreaga societate.

    1. Eu nu as fi atat de drastic. Pana la urma, inginerul CNCIR a actionat in interesul agentului economic, si cum ziceam, nu sunt convins, dar cred ca e o dispozitie verbala a CNCIR , ca in astfel de cazuri sa se acorde scadenta de 6 luni.

  10. Salut Adrian,
    Am stat mult si am chibzuit in a-mi da cu parerea despre situatia in care s-a aflat Daniel.
    Am extras citeva pasaje din legislatia care reglementeaza modul de lucru in situatia de scadenta a unui echipament/instalatie de ridicat.

    Sunt in discutie trei participanti :
    -instalatia
    -organismul de inspectie tehnica.
    -RSVTI-ul

    Sa le luam pe rind:
    -Instalatia, este intr-una din situatiile de mai jos, art.79, litera e, deci trebuia sa i se efectueze expertiza tehnica: automacara, anul de fabricatie 1980.
    Organismul de inspectie:
    Neexistind aceasta expertiza tehnica, inginerul CNCIR a dat dovada de bunavointa si a considerat ca poate acorda autorizarea de functionare in baza PT R1-2010, art.79, litera b, interpretind astfel:
    – în urma verificarilor tehnice, efectuate conform prevederilor PT R1-2010, se obtin rezultate corespunzatoare, care nu pericliteaza functionarea în conditii de siguranta a masinii de ridicat , am prelungit cu 6 luni perioada de functionare a instalatiei, solicitind ca in aceasta perioada sa se efectueze expertiza tehnica.

    RSVTI:
    In conformitate cu Ordinul nr. 130 din 10 mai 2011, este aparat de :
    ART. 39 ,
    b) să permită numai funcţionarea echipamentelor/instalaţiilor autorizate şi înregistrate la ISCIR;
    -conditie indeplinita , instalatia a fost autorizata.
    o) să urmărească eliminarea neconformităţilor constatate cu ocazia efectuării verificărilor tehnice în utilizare;
    -conditie de realizat prin efectuarea in termen de 6 luni a expertizei tehnice, care sigur a fost mentionata in Raportul de inspectie intocmit de inginerul CNCIR si fara de care instalatia va fi oprita la termenul scadent.

    Cu stima,
    Ionel

    Extrase :
    HG 2139/2004

    4.Menţinerea în funcţiune a mijloacelor fixe care pot afecta protecţia vieţii, a sănătăţii si a mediului ( mijloace de transport rutier, feroviar, aerian si naval, maşini de construcţii si de gospodărie comunala, maşini de ridicat etc.) după expirarea duratei normale de funcţionare, se va putea face numai pe baza unui raport tehnic întocmit de organisme de certificare sau organisme de inspecţie tehnica abilitate în domeniul de activitate al mijlocului fix.

    PT R1-2010
    f) autorizarea functionarii – acordul emis de ISCIR în scopul atestarii faptului ca o
    masina de ridicat îndeplineste toate conditiile si cerintele pentru a fi utilizata în conditii de siguranta.

    p) expertiza tehnica – investigatia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui
    masini/echipament.

    oo) verificare tehnica – totalitatea verificarilor si/sau încercarilor ce se realizeaza, în baza documentatiei tehnice aplicabile unei masini de ridicat si prevederilor prezentei prescriptii tehnice, în scopul evaluarii masurii în care masina de ridicat satisface cerintele de functionare în conditii de siguranta.

    Art. 79. Verificarea tehnica în utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic se efectueaza în urmatoarele cazuri:

    b) daca în urma verificarilor tehnice, efectuate conform prevederilor prezentei prescriptii tehnice, se obtin rezultate necorespunzatoare, care pericliteaza functionarea în conditii de siguranta a masinii de ridicat;

    d) la sfârsitul duratei de viata a masinii de ridicat, atunci când aceasta este stabilita prin documentatia tehnica;

    e) la expirarea duratei normale de functionare prevazuta în Hotarârea Guvernului nr. 2139/2004, atunci când prin documentatia tehnica nu este prevazuta durata de viata a masinii de ridicat;

    Ordinul nr. 130 din 10 mai 2011
    SECŢIUNEA a 2-a – Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice autorizate ca operatori RSVTI
    ART. 39
    b) să permită numai funcţionarea echipamentelor/instalaţiilor autorizate şi înregistrate la ISCIR;
    o) să urmărească eliminarea neconformităţilor constatate cu ocazia efectuării verificărilor tehnice în utilizare;
    q) să urmărească pregătirea instalaţiilor/echipamentelor pentru verificări tehnice în utilizare;

    1. Salut, Ionel,
      Ai scris un raspuns excelent documentat.
      Dupa cum am mai scris, si eu apreciez masura luata de CNCIR, de a acorda scadenta de 6 luni, bineinteles in situatiile in care instalatia corespunde tehnic.
      Spre deosebire de alte institutii, ( gen garda Financiara, Protectia muncii, etc) ISCIR si CNCIR, nu sunt asa absurde, si le consider mai apropiate de noi, cei din lumea economica, dar si de realitatea Romaneasca.

  11. ”Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului , ci indreptarea lui”.
    Acesta este rolul oricarei verificari, de a indrepta lucrurile, nu de a gasi vinovati.
    Astfel, se poate asigura continuarea activitatii si remedierea deficientelor constatate.
    Cu stima, Ionel.

  12. Buna ziua,
    Doresc sa multumesc initiatorului acestui site pentru ca informatiile/expierentele aduse in discutie de colegii nostri ce activeaza ca RSVTI, corecteaza multe intrebari ce se nasc zilnic in acesata activitate si care ramaneau de multe ori fara raspuns. Mai ales acum cand insasi PT Colectia ISCIR au multe capcane cand vine vorba de aplicarea lor.
    As reveni la subiect privind investigatia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui
    masini/echipament.
    Este adevarat ca ne confruntam cu multe instalatii cu durata de viata depasita daca luam ca baza de referinta anul fabricatiei. Pe teren acestea se clasifica insa in doua categorii:
    – unele instalatii care au fost bine intretinute avand toate Rt, Rc, Rk efectuate la scadenta si desi au durata de viata depasita functioneaza mai bine decat o instalatie noua (problema fiind doar imbatranirea materialului???).
    -unele instalatii la care s-a neglijat intretinere si pe buna dreptate constiutuie un pericol in exploatare cu toata expertiza tehnica …

    Propunerea mea ar fi :
    sa se initieze programul rabla si la instalatii de acest tip prin care s-ar curata mult fier vechi aflat in exploatare si s-ar inlocui cu instalatii noi.
    Gresesc????
    Cu respect,
    Nora Fulger

    1. Ar fi prea frumos, Nora sa apara un asfel de program in domeniul industrial. Din pacata asa ceva nu se va intampla niciodata. Sperant multora, ce lucreaza cu instalatii, sunt fondurile europene ce se vor aloca incepand cu 20014 pana in 2017. Ar trebui sa facem tot posibilul sa ne retehnologizam prin acest program. Poate fi ultima sansa sa primim ceva bani moca.

  13. Buna ziua,
    Am intrebarea daca Op. RSTVI are dreptul la echipament de lucru si protectie.
    Va multumesc

    1. Orice muncitor are dreptul la echipament de protectie.
      Mai ales daca aveti instalatii IR, gen macarale, nacele, etc, in afara de halat, este obligatorie casca, eventual centura de siguranta.
      Daca intrati in santiere de constructii, bocanici de protectie.

  14. Buna ziua !
    In compania in care lucrez exista in exploatare un pod rulant 125/30 tf .
    In documentatia tehnica a acestui pod rulant nu sunt prevazute sigurante la cele 2 carlige , dar un inspector SSM solicita montarea unor sigurante la carlig deoarece , sustine el , conform R1-2010 le prevede ca elemente de securitate , in Art. 2 alin. 3 .
    Va rog sa-mi spuneti daca este obligatoriu sa montam sigurante la carlige chiar daca nu sunt prevazute in documentatia tehnica .
    Multumesc

  15. buna ziua domnul Adrian imi puteți spune si mie va rog cine se face responsabil in caz de accident cu o automacara daca esti dirijat de legatarul de sarcina cand cobori sau ridici o sarcina din subsol …

  16. Buna ziua,
    Greu de dat un raspuns. Pot zice ca legatorul de sarcina, daca macaragiul a urmat intocmai semnalizarile acestuia. Dar daca legatorul a semnalizat corect si macaragiul a facut o manevra gresita?

  17. Buna ziua,
    O intrebare scurta :
    -utilizarea unui stivuitor a carui autorizarea a exiprat penalizeaza contraventional societatea cu 15 000 – 25 000 roni ? ( cf L 64 ) atat ? ce se intampla cu deserventii ? conducatorii locului de munca ? RSVTI ?
    Cele bune

  18. Probabil dupa ce firma plateste amenda! Are grija directorul sa vada cui imputa banii. Daca RSVTI-stul nu si-a facut treaba si nu a informat- in scris- conducerea unitatii, este posibil ca seful sa aiba o amnezie, cand incearca RSVTI-stul sa ii aduca aminte, “ca el i-a spus … ” 🙂

  19. Buna ziua,
    De curand am devenit operator RSVTI,ma confrunt cu situatia in care cu greu am reusit sa intru in posesia Cartii Instalatiei,in care se gaseste un P.V.si se mentioneaza scadenta urmatoarei verificari in data de 12.09.2014,in acest caz cum trebuie sa procedez?
    Mentionez ca in afara de cartile tehnice ale instalatiilor/echipamentelor si acest Proces Verbal nu mai detin nici un document si nici informatii nu mi s-au dat.
    Multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *