Prelungirea monopolului CNCIR. Sase luni sau doi ani?

Monopol CNCIRCeea ce toată lumea aștepta, s-a întâmplat săptămânile trecute.

Prin OUG 33 din 4 iunie 2014 publicata in Monitorul Oficial 423 din 6 iunie 2014, s-a prelungit monopolul CNCIR pentru încă 6 luni, dar prelungirea este pregătită pentru următorii doi ani. Cine este de vina pentru ca CNCIR primește încă o perioada de 6 luni, ( sau doi ani ) ?

NOI! Societățile comerciale! Iata un citat din preambulul OUG:

“Până în prezent, nicio societate nu a depus o cerere de principiu privind intenția de autorizare. În tot acest termen, nicio societate nu şi-a pregătit personalul în vederea desfăşurării activităţilor de verificări tehnice în vederea autorizării şi verificării tehnice în utilizare la instalații/echipamente.”

Cum bine spunea Valentin, un abonat al blogului, aceasta este o afirmație cinica, atât timp cât Ministerul nu a catadicsit timp de doi ani, sa publice Prescripția tehnica CR2-2012 elaborata de ISCIR.

  Unde sa depună societățile comerciale cererile de principiu privind intenția de autorizare? Pe ce baza trebuia pregătit personalul  în vederea desfăşurării activităţilor de verificări tehnice în vederea autorizării şi verificării tehnice în utilizare la instalaţii/echipamente?

Domnule Ministru Constantin Nita, oare nu în sarcina ministerului pe care îl conduceți, cădea publicarea Prescripției tehnice CR2-2012?  Acum ne scoateți vinovați pe noi, societățile comerciale, ca nu ne-am făcut temele?

Oare nu presiunile constante, făcute de conducerea CNCIR, si influenta Domnului Mircea Zegrean, (proaspăt demis de la conducerea CNCIR) au dus la perpetuarea acestui monopol al CNCIR? Este mult mai ușor sa vinzi o companie de STAT, ce deține un monopol de milioane de euro anual, decât una care este obligata la performanta prin competiția creata de piața libera.

Cncir_zestreFostul Ministru al Economiei, Varujan Vozganian, anunțase pentru începutul lui 2014 vânzarea CNCIR, care are destui pețitori, fiind o partida cu “zestre” bogata.

Eu consider ca prelungirea perpetua a monopolului CNCIR este împotriva normelor europene, împotriva legii concurenței și creează un abuz de care profita doar unii – putini, în dauna miilor de deținători de instalații supuse normelor ISCIR, care ar beneficia de preturi mai mici, în condițiile unei reale concurente pe piața autorizațiilor și a verificărilor tehnice la instalații și echipamente.

Tu ce părere ai despre aceasta manevra? Scrie mai jos dacă consideri normala aceasta prelungire a monopolului și cum consideri ca va arata piața, după liberalizarea acesteia.

 

0 comentarii la „Prelungirea monopolului CNCIR. Sase luni sau doi ani?

  1. Buna ziua
    Stimate Domnule Adrian Miclaus iata ca in sfarsit ISCIR are o reactie si a declasat o procedura de consultare si inventariere a problemelor generate de OUG 33/2014 convocand o intrunire a RSVTI-stilor pentru data de 18.08.2014. Poate e de bine!
    Desi specific institutiilor guvernamentale suntem avertizati ca este bine sa fim prezenti altfel considerandu-se ca am renuntat la desfasurarea activitatii ceea ce pare foarte interesant.

  2. Buna ziua
    ISCIR a confirmat astazi posibila schimbare a legislatiei in domeniul RSVTI prin transferul raspunderii in privinta acceptului programului de investigatii/expertize pentru VTU la stivuitoare pana la 5To si pentru acceptul raportului final al expertizei/investigatiei.Interesant este ca doresc ca taxele pentru emiterea aceptului
    100+200 lei sa fie varsate la ISCIR.

      1. Este declaratia Inspectorului de Stat sef la intalnirea de luni 18.08.2014 a RSVTI-stilor din Moldova.Vor urma controale si deja au inceput sa faca aplice prevederile art.21-23 din Legea 64/2008 modificata de legea 187/2012.

  3. Nu inteleg ce sa caute CNCIR-ul pe piata cand nu are specialisti!
    Inspectori CNCIR nu au vechime in meserie, vai de PV pe care le intocmesc!
    Este jalnic dar adevarat!

    1. Eu nu cred ca este corect sa generalizezi.
      In CNCIR sunt multi dintre fostii inspectori ISCIR, unii dintre ei cu vechime si implicit experienta considerabila.
      Este adevarat, ca in ultimul timp efectivul s-a completat cu ingineri noi, angajati pe cu totul alte criterii decat cele de competenta si experienta, din care unii nu ar prea avea ce cauta in randurile CNCIR.

  4. Poate atitudinea critica este acceptabila dar respectul nu trebuie sa lipseasca, fata de lege si fata de colegi.

  5. De aceeasi problema de monopol de stat ne izbim si noi in lupta cu Iprochim SA Bucuresti mana in mana cu Ministerul Economiei ce nu vor conform ordinului 2737/2012 sa liberalizeze piata inpectiilor ADR prin nesemnarea documentatiei noastre depusa de peste 90 de zile la minister si care avea termen de raspuns 30 de zile.Asa ca din experienta noastra actuala, degeaba se da o lege daca nici chiar cei ce au emis-o nu o respecta.Au in procedura de desemnare un capitol care se refera la rezultatele financiare ale deponentilor pentru desemnare in care este specficat faptul ca firma respectiva sa nu aiba datorii la stat si sa fie pe profit, dar daca ne uitam la Iprochim SA,firma de stat, vedem ca au de plata la stat aproape un milion de euro pe care ii tot reesaloneaza…apoi sunt in totala incompatibilitate pentru ca ei si proiecteaza si inspecteaza si au facut un compromis transferand o parte a activitatii de proiectare intr-un oras de unde provine actualul director,catre o societate ce are ca obiect de activitate proiecte pentru inchiderea minelor…si mai sunt,dar cui sa te mai plangi caci am batut fara rezultat la toate usile legale.Ce sa mai vorbim pentru ca simt ca vorbim degeaba…macar sa ne mai spunem of-ul caci ei oricum vor face ce vor pentru ca ei sunt mai presus de lege…Cred ca am sa strang incet un milion de euro ca sa ii dau ca spaga pentru ca altfel vad ca sunt scos din context…

    1. Chiar ca numai sa ne spunem oful. Nu au urechi cei din minister pentru ofurile noastre.
      Cred ca daca strangi un milion de euro, le gasesti o destinatie mai buna, decat spagi la minister.
      Nu de alta, dar sa nu te vedem pe la DNA. 🙂

  6. Ne apropiem de 01.01.2016, data pana la care, cu argumente mincinoase, a fost prelungit monopolul cncir.
    In actualul context politic este putin probabil sa se mai lungeasca aceasta boala care se cheama monopol cncir. Mecanismul de prelungire a monopolului este simplu: se cauta momentul potrivit si cu omul potrivit se promoveaza cadrul legislativ potrivit.
    La momentul la care vorbim, ISCIR in speta dl.Raducanu, a inaintat cu adresa la ministerul economiei noile prescriptii tehnice. De ce ministerul nu le pune in dezbatere publica? Sa fie prin sertarul unui baiat destept?
    Din august 2012, PT CR2 este postata pe sit la ISCIR. De ce nu se omoara nimeni sa o promoveze la ministerul economiei?
    Cand vom avea raspuns la aceste intrebari, ca prin farmec va aparea si liberalizarea serviciilor de verificari tehnice si verificari tehnice in utilizare.
    Crede cineva ca poate face un comentariu privind PT CR3? Oare cine mai promoveaza si poate si sustine optiunile operatorilor RSVTI?

  7. Avand in vedere ca nu prea mai este timp pentru publicarea in Monitorul Oficial a noilor prescriptii, tinand cont si de cele minim doua saptamani de dezbatere publica , se pare ca singura solutie ca dupa 01 ianuarie CNCIR sa poata face verificari in continuare, in legalitate, este o noua GH de prelungire a monopolului.
    Oare pentru cat timp?

  8. Timp pentru publicarea noilor PT este. Cred insa ca sunt dosite pe undeva. Oricum dl.Raducanu le-a depus la minister. Cred ca pentru prorogarea termenului in continuare trebuie o O.G. care sa fie aprobata tot printro lege, exact ca ultima data. In prezent CNCIR face vtu prin efectul legii si nu cum ar fi normal printro autorizare de catre ISCIR. Trag nadejde, ca mortu colacu, ca cei de la putere sa faca curtenie pe unde trebuie si lucrurile sa intre si la noi pe un fagas normal. Legea 64 nu poate fi modificata printro HG…

  9. oare ceea ce este prevazut in proiectul lui pt cr2 nu favorizeaza gasca d-lui raducanu? Nu as vrea sa cadem in pacatul de a deveni sustinatorii unei mascarade. Eu cred ca mai este loc pentru corectarea prescriptiei cr2. Din cate am auzit plecarea d-lui raducanu de la sefia iscir nu a fost din cele mai linistite. Sa nu fi fost ceva asemanator cu plecarea d-lui zegreanu, sef de la cncir.

    1. Se pare ca data de 1 aprilie chiar are o semnificatie speciala, insasi liberalizarea pietei este o pacaleala. Aceasta liberalizarea care se va face, pe clase de risc, nu va face altceva decat sa mentina monopolul CNCIR pe majoritatea echipamentelor de pe piata. Se vor liberaliza, probabil, echipamentele cu clasa scazuta de risc, adica o cota foarte mica din piata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *